Legea drepturilor pacientului

Legea drepturilor pacientului nr. 46 din 21 ianuarie 2003

‍

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale

Art. 1

În sensul prezentei legi:

a) prin pacient se înţelege persoana sănătoasă sau bolnavă careutilizează serviciile de sănătate;

b) prin discriminare se înţelege distincţia care se face întrepersoane aflate în situaţii similare pe baza rasei, sexului, vârstei,apartenenţei etnice, originii naţionale sau sociale, religiei, opţiunilorpolitice sau antipatiei personale;

c) prin îngrijiri de sănătate se înţelege serviciile medicale,serviciile comunitare şi serviciile conexe actului medical;

d) prin intervenţie medicală se înţelege orice examinare,tratament sau alt act medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic oride reabilitare;

e) prin îngrijiri terminale se înţelege îngrijirile acordateunui pacient cu mijloacele de tratament disponibile, atunci când nu mai esteposibilă îmbunătăţirea prognozei fatale a stării de boală, precum şiîngrijirile acordate în apropierea decesului.

Art. 2

Pacienţii au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltăcalitate de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane,financiare şi materiale.

Art. 3

Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fărănici o discriminare.

‍

CAPITOLUL II: Dreptul pacientului la informaţia medicală

Art. 4

Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciilemedicale disponibile, precum şi la modul de a le utiliza.

Art. 5

(1) Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identităţii şistatutului profesional al furnizorilor de servicii de sănătate.

(2) Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupraregulilor şi obiceiurilor pe care trebuie să le respecte pe durataspitalizării.

Art. 6

Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale desănătate, a intervenţiilor medicale propuse, a riscurilor potenţiale alefiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusivasupra neefectuării tratamentului şi nerespectării recomandărilor medicale,precum şi cu privire la date despre diagnostic şi prognostic.

Art. 7

Pacientul are dreptul de a decide dacă mai doreşte să fieinformat în cazul în care informaţiile prezentate de către medic i-ar cauzasuferinţă.

Art. 8

Informaţiile se aduc la cunoştinţă pacientului într-un limbajrespectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate. În cazul încare pacientul nu cunoaşte limba română, informaţiile i se aduc la cunoştinţăîn limba maternă ori într-o limbă pe care o cunoaşte sau, după caz, se va căutao altă formă de comunicare.

Dacă pacientul nu estecetăţean român, informaţiile i se aduc la cunoştinţă într-o limbă de circulaţieinternaţională sau, după caz, se va căuta o altă formă de comunicare.

Art. 9

Pacientul are dreptul de a cere în mod expres să nu fie informatşi de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său.

Art. 10

Rudele şi prietenii pacientului pot fi informaţi despre evoluţiainvestigaţiilor, diagnostic şi tratament, cu acordul pacientului.

Art. 11

Pacientul are dreptul de a cere şi de a obţine o altă opiniemedicală.

Art. 12

Pacientul sau persoanadesemnată în mod expres de acesta, conform prevederilor art. 9 şi 10, aredreptul să primească, la externare, un rezumat scris al investigaţiilor, diagnosticului,tratamentului, îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării şi, la cerere, ocopie a înregistrărilor investigaţiilor de înaltă performanţă, o singură dată.

‍

CAPITOLUL III: Consimţământul pacientului privind intervenţia medicală

Art. 13

Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţiemedicală asumându-şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecinţelerefuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.

Art. 14

Când pacientul nu îşi poate exprima voinţa, dar este necesară ointervenţie medicală de urgenţă, personalul medical are dreptul să deducăacordul pacientului dintr-o exprimare anterioară a voinţei acestuia.

Art. 15

În cazul în care pacientul necesită o intervenţie medicală deurgenţă, consimţământul reprezentantului legal nu mai este necesar.

Art. 16

În cazul în care se cere consimţământul reprezentantului legal,pacientul trebuie să fie implicat în procesul de luare a deciziei atât câtpermite capacitatea lui de înţelegere.

Art. 17

(1)În cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră căintervenţia este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză săîşi dea consimţământul, decizia este declinată unei comisii de arbitraj despecialitate.

(2)Comisia de arbitraj este constituită din 3 medici pentrupacienţii internaţi în spitale şi din 2 medici pentru pacienţii din ambulator.

Art. 18

Consimţământul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea,păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul său, învederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este deacord.

Art. 19

Consimţământul pacientului este obligatoriu în cazulparticipării sale în învăţământul medical clinic şi la cercetarea ştiinţifică.Nu pot fi folosite pentru cercetare ştiinţifică persoanele care nu suntcapabile să îşi exprime voinţa, cu excepţia obţinerii consimţământului de lareprezentantul legal şi dacă cercetarea este făcută şi în interesulpacientului.

Art. 20

Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitatemedicală fără consimţământul său, cu excepţia cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului şi evitării suspectării unei culpe medicale.

‍

CAPITOLUL IV: Dreptul la confidenţialitatea informaţiilor şi viaţa privată a pacientului

Art. 21

Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultateleinvestigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale suntconfidenţiale chiar şi după decesul acestuia.

Art. 22

Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai încazul în care pacientul îşi dă consimţământul explicit sau dacă legea o cere înmod expres.

Art. 23

În cazul în care informaţiile sunt necesare altor furnizori deservicii medicale acreditaţi, implicaţi în tratamentul pacientului, acordareaconsimţământului nu mai este obligatorie.

Art. 24

(1)Pacientul are acces la datele medicale personale.

(2)Pacientul are dreptul de a desemna, printr-un acord consemnatîn anexa la foaia de observaţie clinică generală, o persoană care să aibă accesdeplin, atât în timpul vieţii pacientului, cât şi după decesul pacientului, lainformaţiile cu caracter confidenţial din foaia de observaţie.

Art. 25

(1) Orice amestec în viaţa privată, familială a pacientului esteinterzis, cu excepţia cazurilor în care această imixtiune influenţează pozitivdiagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate şi numai cu consimţământulpacientului.

(2) Sunt considerateexcepţii cazurile în care pacientul reprezintă pericol pentru sine sau pentrusănătatea publică.

‍

CAPITOLUL V: Drepturile pacientului în domeniul reproducerii

Art. 26

Dreptul femeii la viaţă prevalează în cazul în care sarcinareprezintă un factor de risc major şi imediat pentru viaţa mamei.

Art. 27

Pacientul are dreptul la informaţii, educaţie şi serviciinecesare dezvoltării unei vieţi sexuale normale şi sănătăţii reproducerii, fărănici o discriminare.

Art. 28

(1) Dreptul femeii de a hotărî dacă să aibă sau nu copii estegarantat, cu excepţia cazului prevăzut la art. 26.

(2) Pacientul, prin serviciile de sănătate, are dreptul săaleagă cele mai sigure metode privind sănătatea reproducerii.

(3) Orice pacient aredreptul la metode de planificare familială eficiente şi lipsite de riscuri.

‍

CAPITOLUL VI: Drepturile pacientului la tratament şi îngrijiri medicale

Art. 29

(1) În cazul în care furnizorii sunt obligaţi să recurgă laselectarea pacienţilor pentru anumite tipuri de tratament care sunt disponibileîn număr limitat, selectarea se face numai pe baza criteriilor medicale.

(2) Criteriile medicale privind selectarea pacienţilor pentruanumite tipuri de tratament se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şiFamiliei în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezenteilegi şi se aduc la cunoştinţa publicului.

Art. 30

(1) Intervenţiile medicale asupra pacientului se pot efectuanumai dacă există condiţiile de dotare necesare şi personal acreditat.

(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) cazurile deurgenţă apărute în situaţii extreme.

Art. 31

Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale pentru a putea muriîn demnitate.

Art. 32

Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor,de suport spiritual, material şi de sfaturi pe tot parcursul îngrijirilormedicale. La solicitarea pacientului, în măsura posibilităţilor, mediul deîngrijire şi tratament va fi creat cât mai aproape de cel familial.

Art. 33

Pacientul internat are dreptul şi la servicii medicale acordatede către un medic acreditat din afara spitalului.

Art. 34

(1) Personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nuare dreptul să supună pacientul nici unei forme de presiune pentru a-ldetermina pe acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările deplată legale din cadrul unităţii respective.

(2) Pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fostîngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii.

*) Admite sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel, înDosarul nr. 34/753/2013, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâriprealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: „dacă faptamedicului, care are calitatea de funcţionar public, de a primi plăţisuplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. 2 din Legeadrepturilor pacientului nr. 46/2003, constituie sau nu o exercitare a unui drept recunoscut delege, având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. 1 teza I dinC. pen.”.

Stabileşte că fapta medicului angajat cu contract de muncăîntr-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, care arecalitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175alin. 1 lit. b teza a II-a din Codul penal, de a primi plăţi suplimentaresau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. 2 din Legea drepturilorpacientului nr. 46/2003, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de legeavând ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. 1 teza I-a din C. pen.
Art. 35

(1) Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue până laameliorarea stării sale de sănătate sau până la vindecare.

(2) Continuitatea îngrijirilor se asigură prin colaborarea şiparteneriatul dintre diferitele unităţi medicale publice şi nepublice,spitaliceşti şi ambulatorii, de specialitate sau de medicină generală, oferitede medici, cadre medii sau de alt personal calificat. După externare pacienţiiau dreptul la serviciile comunitare disponibile.

Art. 36

Pacientul are dreptul săbeneficieze de asistenţă medicală de urgenţă, de asistenţă stomatologică deurgenţă şi de servicii farmaceutice, în program continuu.

‍

CAPITOLUL VII: Sancţiuni

Art. 37

Nerespectarea de cătrepersonalul medico-sanitar a confidenţialităţii datelor despre pacient şi aconfidenţialităţii actului medical, precum şi a celorlalte drepturi alepacientului prevăzute în prezenta lege atrage, după caz, răspundereadisciplinară, contravenţională sau penală, conform prevederilor legale.

‍

CAPITOLUL VIII: Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 38

(1) Autorităţile sanitare dau publicităţii, anual, rapoarteasupra respectării drepturilor pacientului, în care se compară situaţiile dindiferite regiuni ale ţării, precum şi situaţia existentă cu una optimă.

(2) Furnizorii de servicii medicale sunt obligaţi să afişeze laloc vizibil standardele proprii în conformitate cu normele de aplicare a legii.

(3) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare aprezentei legi, Ministerul Sănătăţii şi Familiei elaborează normele de aplicarea acesteia, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 39

Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la datapublicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 40

La data intrării în vigoarea prezentei legi se abrogă art. 78, 108 şi 124 din Legea nr. 3/ 1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 54 din 10 iulie 1978, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

‍

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 19decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE  SENATULUI, NICOLAE VĂCĂROIU

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 19 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE  CAMEREI DEPUTAŢILOR, VIOREL HREBENCIUC

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 51 din data de 29 ianuarie 2003.

‍